„PROIECT FINALIZAT”, uneori minunile sunt posibile
Din deformație profesională, urmăresc cam tot ce se întâmplă în oraş în materie de publicitate și sunt convins că nu am mai văzut până acum un afiș ca acel de mai sus.
„PROIECT FINALIZAT”, un mesaj mai puțin întâlnit și cu foarte mare încarcătură știind amploarea proiectului la care asociația „Dăruiește aripi” lucrează de câțiva ani. Am răspuns invitației de a participa la prezentarea Secției de Terapie Intensivă Neonatală și a Compartimentului de Prematuri din Spitalul Județean Constanța având un gol imens în stomac, dar mai ales în suflet, deoarece mi-am început acest an cu câteva etaje mai jos, așteptând mai bine de două săptămâni vești în fața ușilor Secției de Terapie Intensivă Adulți….
Un alt motiv pentru care golul din stomac era și mai adânc era acela că în urmă cu 21 de ani, pe holurile de la etajul 8, îmi vedeam pentru prima dată copilul dar și soția plângând, spunând ca nu vrea să se mai intoarcă vreodată la acest etaj al spitalului. Si chiar așa s-a întâmplat, pentru că, după 10 ani, marcată de traume, a ales să nască într-o clinică din București.
Am trecut peste toate aceste amintiri și am urcat pentru prima dată cu unul dintre lifturile spitalului până la etajul 8, fără sa fiu nevoit să spun vreo poveste și nici să bag mâna în buzunar. A fost momentul care m-a făcut totuși să zâmbesc și să sper că lucrurile vor începe să se îndrepte în TOT SPITALUL.
Despre proiectul”Dăruiește Aripi” știu de ceva vreme și am urmărit eforturile formidabile pe care le-a făcut echipa fundației pentru a duce la bun sfârșit acest „examen”. Despre toate aceste eforturi ne-au povestit actorii principali în cadrul unei conferințe și astfel am aflat mai multe amănunte interesante care au dus la demararea acestui proiect:
- în regiunea de Sud-Est a României, mortalitatea infantilă era în 2015 de 10/1000, fiind de 3 ori mai mare decât media Europeană
- aproximativ 1000 de copii din județele Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași, Brăila, Galați au nevoie anual de această secție
- secția Terapie Intensivă Nou-Născuți avea 8 paturi în vechea organigramă în care erau primiți și 22 de bebeluși în stare critică
- secția nu a fost renovată major de peste 50 de ani
Plecând de la aceste date asociația „Dăruiește Aripi” a demarat proiectul iar lucrările au început în august 2017 și s-au finalizat în septembrie 2019, reușind să transforme vechea secția a spitalului din Constanța în una dintre cele mai moderne secții de Terapie Intensivă Neonatală din țară. Am ales câteva dintre datele mai importante care ne fac o radiografie a efortului deosebit pus de cei implicați în acest proiect proiect extraordinar:
- Valoarea proiectului: 2.060.000 € – Fundaţia Vodafone Romȃnia (1.540.000 €), Asociația Dăruiește Aripi (280.000 €), Asociația Inima Copiilor (240.000 €)
- 8000 ore de muncă, 9600 cărămizi, 70 tone nisip, 4000 mp rigips, 16 tone oțel, 12 km cablu electric, etc
- Suprafața totala a secției 600 mp, cu 22 de locuri terapie intensivă (6 saloane cu câte un pat, 8 saloane cu câte două paturi, 10 locuri prematuri).
- Soluție de telemedicină cu sistem de supraveghere video a pacienților
- Videowall în camera de gardă cu multiple funcții inclusiv telemedicină și organizarea de videoconferințe.
- Camera pentru pregătirea laptelui și camera pentru pregătirea perfuziilor sterile dotate cu hote de flux laminar, ceea ce permite prepararea perfuziilor în mediu steril și conduce la reducerea masivă a infecțiilor nosocomiale.
- Climatizarea și tratarea aerului se fac cu aport 100% de aer proaspăt
- Rețea de distribuție a gazelor medicale și echipamente integrate de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor
- Lumina din mai multe surse: naturală, indirectă, de operație
- Uși automate pentru a evita transmiterea germenilor
- Chiuvete antistrop
Am aflat toate aceste lucruri de la creierul tehnic al proiectului, medicul Cătălin Cîrstoveanu, cel care a modernizat și secția similară de la spitalul Marie Curie din București. Tot el ne-a povestit despre listele de așteptare pentru astfel de secții neîncăpătoare, despre felul în care tehnica ajută medicii în bătălia lor zilnică cu moartea, dar și faptul că deosebit de importantă este prezența mamelor alături de micuții aflați în suferință.
Deosebit de important este și faptul că deja de un an de zile funcționeaza o nouă linie de gardă în secția de neonatologie, aceasta deservind compartimentul de terapie intensivă si prematuri iar cealaltă linie de gardă acoperă nevoile din sala de nașteri și compartimentul de rooming-in. Tot personalul medical, medici si asistente din terapie intensivă, au finalizat stagii de pregătire la spitalul Marie Curie.
Lăsând la o parte aspectele tehnice, pot sa vă spun că această vizită a fost una plină de emoție, o emoție pe care am încercat să o surprind pe fețele celor prezenți. Nu a fost deloc greu, pentru că fiecare dintre cei prezenți aveau câte o poveste legată de spitalele din România și cu siguranță vizita în această secție modernă a trezit speranța că prin implicare, schimbarea poate să vină mai repede decât ne așteptăm.
Murielle Lorilloux (CEO Vodafone/UPC), Alina Pătrăhău (Asociația Dăruiește Aripi), Alexandru Popa (Asociația Inima Copiilor), medicul Cătălin Cîrstoveanu (șeful secției de Terapie Intensivă Nou Născuți de la Spitalul Marie Curie) sunt doar câțiva dintre oamenii cărora trebuie să le mulțumim pentru timpul dedicat acestui proiect îndrăzneț care mai are un singur pas pentru a întinde o mână spre viață unor micuți. Mai este un singur pas pentru ca secția să devină funcțională, fiind nevoie de achiziționarea echipamentelor medicale, proiect care stă de această dată în sarcina Consiliului Județean Constanța. Dacă cei 21 de milioane de lei necesari pentru achiziționarea echipamentelor se pare că există, procedura de achiziție este cea care ține în loc funcționarea acestei secții. Licitația demarată pentru achiziționarea a 25 incubatoare neonatale, 15 ventilatoare neonatale, a unei stații centrale de monitorizare a funcțiilor vitale, a 25 de monitoare vitale, a unei stații de andocare și a unui aparat mobil radiologie neonatală a fost demarata si se așteptă finalizarea ei până la sfârșitul acestui an.Să sperăm că în viitor pe aceste uşi vor ieși multe mămici zâmbind având în brațe bebeluși salvați și datorită eforturilor depuse de oameni care au refuzat să mai aștepte și au hotarât să se implice. Felicitări, „Dăruiește Aripi„! Sperăm să vedem pe străzile Constanței cât mai multe panouri cu mesajul: PROIECT FINALIZAT!