Cum arată plajele din Mamaia la început de august 2021
Ca în fiecare an, începând din 2014, la jumătatea sezonului estival facem o trecere în revistă a litoralului, pentru a vedea cum evoluează acesta de-a lungul anilor.
Săptămâna trecută am vrut să vedem cum arată plaja din Mamaia, mai ales că în ultima perioadă s-a discutat mult despre ea. Lărgirea excesivă a plajei pe anumite porțiuni pare, la prima vedere, că este principala cauză pentru care locurile de parcare, altădată neîncăpătoare, erau în weekend-ul trecut libere.
Ar putea să mai fie vorba și despre tariful parcarii care i-a speriat pe turiști, îndreptându-i spre sora mai „tânără”, Mamaia Nord, din ce în ce mai căutată pentru oferta deosebit de bogată la apartamente noi de închiriat, pentru plajele frumos amenajate și terasele cu ștaif deschise recent în această zonă.
O altă parte dintre turiști s-au îndreptat spre sudul litoralului, acolo unde plaja din Venus a concurat mereu cu plajele din nord, dar de această dată investițiile din zona hotelieră au făcut să atragă turiștii către hoteluri și resorturi modernizate. Nici constănțenii, un alt segment numeros care prefera plaja din Mamaia, nu se mai înghesuie spre stațiune având acum plaje elegante mult mai aproape de centrul orașului. Plajele Modern sau Trei Papuci au prins viață și locuri precum Neversea Beach sau Zoom Beach au devenit puncte de atracție pentru constănțeni și nu numai.
Și pentru că o fotografie face cât o mie de cuvinte vă lăsăm să vă faceți singuri o părere despre noua plajă din stațiunea Mamaia, intercalând în anumite locuri fotografii din anii trecuți și vă las pe voi să găsiți diferențele.
La final vă oferim și primele prețuri din acest sezon prin programul LITORALUL PENTRU TOȚI (12-26.09.2021):
Mamaia – HOTEL ROMANTIC 3* – 249 lei/ 5 nopți cazare / persoană
Mamaia Nord – LEMON CLIFF LUXURY BB – 399 lei/ 5 nopți cazare / persoană
Venus – HOTEL DANA RESORT 4* – 399 lei/ 5 nopți cazare cu mic dejun inclus / persoană
Saturn – HOTEL MURES 2* superior – 199 lei/ 5 nopți cazare / persoană
www.paradistours.ro