Lansarea albumului de fotografie „Romania Now”

Evenimentul de lansare a albumului ROMANIA NOW a avut loc sâmbătă, 25 iunie, la Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucuresti. ROMANIA NOW este o inițiativă a Fundației Nordis și Nordis Group, menită să susțină fiecare idee care amplifică brandul de țară. Proiectul a debutat cu un concurs de fotografie care a arătat frumusețile României, aici și peste hotare. Albumul rezultat, care cuprinde 26 de fotografii câștigătoare, a vorbit în imagini spectaculoase despre țara noastră la Expo Dubai 2020 și va putea fi achiziționat din librăriile Humanitas. Cele 26 de fotografii au fost proiectat pe ecrane digitale din 7 orașe ale lumii (New York, Sydney, Londra, Roma, Dubai, Tel Aviv, București), cu ocazia zilei naționale a României, acum fiind expuse în lobby-ul Nordis Hotel Mamaia.

Evenimentul de lansare s-a bucurat de prezența actorului Horațiu Mălăele, cel care de altfel a semnat și prefața albumului, care împreună cu Daniel Penciuc – director de comunicare și strategie Nordis Group, au adus în discuție câteva elemente legate de imaginea României și modul de promovare în străinătate.

Albumul, într-o excelentă prezentare grafică, cuprinde alături de cele 26 de fotografii, scurte descrieri ale acestora precum și o prezentare a membrilor juriului. Asa cum spuneam, albumul „Romania NOW” va putea fi achiziționat din librăriile Humanitas, la prețul de 150 lei.

Satisfacția a fost cu atât mai mare cu cât una dintre fotografiile noastre Fishermen Rituals (Adrian Siea), realizate la Popasul Pescarilor din stațiunea Olimp, a reușit să atragă atât aprecierea juriului cât și a celor care au admirat-o în expoziția Romania NOW. Fotografia realizată din aer, în iulie 2021, surprinde ritualul întinderii și uscării plaselor de către pescari.

Celelalte două fotografii câștigătoare incluse în album pentru a promova litoralul au fost The Salt Water (Cornelia Fotescu) și Love Story (Răzvan Fotescu)

Lasă un răspuns

Nume
Email
Site web

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.