În căutarea pescarilor de pe Marea Neagră

Atunci când vine vorba despre preferințele culinare ale turiștilor de pe litoral, pe unul dintre locurile fruntașe se numără HAMSIA. O găsim în toate stațiunile, în meniurile restaurantelor iar mirosul ei nu lipsește de pe nicio faleză. Se mănânca hamsie de la primele ore ale dimineții și până târziu în noapte, pe plajă sau pe faleză, în camera de hotel sau la cherhanalele de pe malul mării. Aflată în competiție cu shaworma și pizza, hamsia prăjită cu mujdei a făcut în ultimul timp echipă cu stavridul si zarganul sau cu mai exoticele midii și rapane.

Printre turiști parerile sunt împărțite în momentul în care se discută despre proveniența peștelui pe care îl savurează cu atâta plăcere. Cei mai mulți sunt convinși că este „cumpărat de la Metro”, alții tind să creadă că „vine de la bulgari” iar ultimii sunt siguri că peștele este adus zilnic chiar din plasele care se văd din loc în loc pe litoralul nostru.

Curios să descopăr care este adevărul în acestă dispută, am plecat în căutarea pescarilor de pe Marea Neagră. Atenția mi-a fost atrasă de plasele care se zăresc pe limba de plajă dintre Eforie Nord și Eforie Sud, unde după câteva cercetări am aflat că se află un punct de desfacere a peștelui proaspăt, un fel de magazin la care se comercializează captura adusă din larg zilnic de pescari.

Pentru cei care nu au prins timpurile dinainte de 1989, este aproape imposibil de înțeles ce înseamnă să te trezești la ora patru dimineața, să te așezi la o coadă în fața unui magazin, să nu știi dacă se va primi marfă și la ce oră, nici dacă o să apuci să cumperi ceva. La astfel de cozi a apărut și expresia: „Dați câte un kilogram, ca să ajungă la toată lumea”, îndemn pe care nu l-am mai auzit de peste 30 de ani. Și totuși, în urmă cu câteva zile, aveam să aflu că în România se mai stă la cozi, nu la supermaket pentru produse aduse din cine știe ce loc al lumii ci chiar pe plajă, în Eforie, în fața unui punct de desfacere organizat de pescari.

Era din ce în ce mai clar că acesta este locul pe care-l căutam și aici puteam să aflu cum ajunge hamsia din mare direct în farfuriile turiștilor. Într-o dimineațã magică, norocul mi-a surâs şi am avut bucuria de a-i însoți pe pescari în ritualul începutului de zi: o experiență de neuitat, care a început cu mult înainte ca soarele să răsară şi avea să se încheie când mulți dintre turiști abia începeau să se trezească.

Pe la ora 4.30, ajungeam la bărci convins că în zonă, în afară de mine, pescari și câțiva câini, nu o să găsesc pe nimeni, însă nu micã mi-a fost mirarea sã vãd cã deja câteva persoane începeau să organizeze coada de la punctul de vânzare aflat lângă restaurantul „Poarta Apelor”. Încet, încet, pescarii se strângeau la bărci, într-o linişte străpunsă doar de valurile mării. O ultimă țigară înainte de a urca în barcă, un scurt apel și în bezna nopții pornim către plasele din larg. E greu de povestit în cuvinte acea senzație de plutire pe valuri, într-o beznă aproape totală și o liniște în care se auzea doar respirația pescarilor care trãgeau la rame. Ajunși la taliene, atmosfera a început să se mai animeze, iar pe măsură ce plasele se ridicau spre suprafață, glumele își făceau loc în barca ce, puțin câte puțin, începea să se umple cu pește. Într-o coordonare perfectă, în care se înțelegeau din priviri, oamenii mării şi-au dus misiunea la bun sfârşit, până ca soarele să urce sus pe cer. Între timp, pe mal se adunase multã lume, care a luat barca cu asalt, dornică de a apuca măcar un kilogram de peşte proaspăt, chiar când manevrele de acostare nu erau încã terminate.

Și să nu credeți că munca pescarilor s-a terminat odatã ajunşi la mal! Partea cea mai grea abia acum începea. Și asta, pentru că deja soarele începea să-și facă simțită prezența, iar peștele de pe fundul bãrcii trebuia sortat. O muncă migăloasă, apreciată în special de pisicile strânse în jurul mesei.

Cele câteva lăzi cu captura zilei au fost transportate la punctul de vânzare de pe plajã, unde se făceau „negocierile” pentru cantitatea maximă pe care să o poată cumpăra o persoană. Nea Mihai, administratorul pescăriei, stabilind rapid regulile, cu seriozitate maximă a început sã vândã peștele proaspăt.

Abia în momentul când primii clienți au plecat spre casă cu pungile pline cu pește,  pescarii au putut să aibă o pauzã de țigară. Chiar dacă era abia ora 7, oboseala își spunea cuvântul, cuprinzându-ne pe toți într-un soi de toropealã, din ce în ce mai apãsãtoare din pricina cãldurii.

Și, pentru că pescăria lui Nea Mihai din Eforie Sud nu are nevoie de niciun fel de reclamă, cozile matinale fiind semnul că treaba merge foarte bine, o să vă spun că o parte din peștele proaspăt prins zilnic de pescari ajunge și la restaurantele din zonă. Iar dacă ne întrebați cât costă peștele la Nea Mihai, pot să vă spun că hamsia este 7 lei/kg iar stavridele 15 lei/kg.

Și pentru că după atâta oboseală ni s-a făcut și foame, ne-am grăbit și am prăjit peștele în cel mai simpu mod, cu făină și mălai, la care am adăugat niște mujdei și o mămăligă fierbinte. Voi de unde cumpărați peștele proaspăt și cum gătiți hamsia, stavridele sau zarganul?