Dakini Festival, la start, pe plaja Tuzla

Am ajuns astăzi la deschiderea Dakini Festival, care are loc în perioada 29.06-02.07 pe plaja Tuzla. Principalul punct de reper pe care sã îl luați ca sã ajungeți la festival este turnul de apă din Tuzla, în apropierea căruia organizatorii au amenajat o parcare. Pe zona din apropierea plajei există două zone distincte, securizate cu gard și pază: una de campare și zona festivalului în care sunt amenajate cele 3 scene. Încă de la ora 17,  pe una dintre scene era animație, iar participanții la festval își făceau încălzirea. Atmosfera era destul de animată atât  la corturile care vindeau souveniruri, cât și la baruri. Organizatorii anunță patru zile incendiare pe plaja Tuzla, pe cele trei scene urmând să urce peste 100 de artiști.

Fotoreportaj realizat cu sprijinul TPG SECURITY, agenția care asigură securitatea Daikini Festival

„Total Private Guard Constanţa a luat fiinţă in anul 1994, având ca obiect de activitate  paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei persoanelor, însoţire şi transport valori, gardare si însoţire transporturi feroviare, gardă de corp (V.I.P., persoane publice şi oficiale), proiectarea, instalarea şi exploatarea mijloacelor tehnice antiefracție şi antiincendiu, monitorizări video, intervenţie auto rapidă in caz de eveniment. Managementul eficient practicat (echipa din conducere are o experienţă de peste 10 ani în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei persoanelor), încrederea acordată angajaţilor, stilul de comunicare deschis cu clienţii şi cu autorităţile locale, apartenenţa la A.R.I.S.(Asociatia Româna a Industriilor de Securitate), performaţele tehnice ale sistemelor electronice de semnalizare si monitorizare folosite, operativitatea acţiunilor de intervenţie, profesionalismul şi eficienţa personalului, flexibilitatea ofertelor, tarifele practicate,  situează compania in rândul partenerilor de afaceri preferaţi şi de incredere in domeniul asigurării de servicii integrate de securitate şi pază.”

 

 

 

Lasă un răspuns

Nume
Email
Site web

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.