Cum am ajuns de la Otopeni la Constanța cu autostrada închisă

Am avut zilele trecute ghinionul de a ateriza pe aeroportul din Otopeni în momentul în care mai toți prietenii mă sfătuiau să rămân în București pentru că la Constanța nu aveam cum să ajung din cauza zăpezii foarte mari și a gerului. Știam că autostrada A2 era închisă și că unica soluție pe care o aveam era trenul, care urma să plece la ora 20.20. Dar, pentru că mereu există un DAR, mi-am zis să încerc și la compania auto de transport persoane care niciodată nu m-a dezamăgit. Și ce să vezi? Surpriză! Răspunsul a venit imediat: “avem autocar care pleacă în 30 minute din aeroport spre Constanța”. M-am gândit că drumul o să fie o aventură, având în vedere condițiile meteo extreme, însă mi-am asumat riscul, gândindu-mă că or să reușească. La ora stabilită, autocarul parca în fața aeroportului și cei aproximativ 40 de călători plecau spre Constanța pe ruta Urziceni – Slobozia – Hârșova. Era probabil prima cursă auto de persoane care încerca să ajungă la Constanța, imediat după ce autoritățile au deschis drumul și eram curioși să vedem troienele care au făcut ca șoselele să fie închise pentru câteva zile.coasta-de-azurimg_20170108_183826 coasta-de-azurimg_20170108_191541coasta-de-azurimg_20170108_192511Până la Urziceni, unde am oprit pentru o pauză de 20 minute, șoseaua se prezenta destul de bine, semn că “munții de zăpadă” văzuți în mass-media urmau să apară pe sectorul următor de drum. Chiar dacă în autocar era cald iar pe monitoare rulau filme de acțiune, mai toată lumea era cu ochii pe geam în căutarea troienelor. Nici la Slobozia zăpada nu era la înălțimea așteptărilor, așa că ne-am continuat drumul către Constanța. Pe la Nicolae Bălcescu aveam să traversăm o mică porțiune unde zăpada viscolită avea o înălțime mai consistentă. Tot pe aici ne-am întâlnit cu alte 3 autocare ale aceleiași companii, care mergeau spre București pentru a recupera alte persoane în condițiile în care autostrada A2 era închisă.coasta-de-azurcwg_0630 coasta-de-azurcwg_0614coasta-de-azurcwg_0601 coasta-de-azurcwg_0621coasta-de-azurcwg_0635 coasta-de-azurcwg_0642 coasta-de-azurcwg_0647 coasta-de-azurcwg_0648 coasta-de-azurcwg_0664 coasta-de-azurcwg_0684 coasta-de-azurcwg_0688 coasta-de-azurcwg_0694 coasta-de-azurcwg_0705După 5 ore de la plecarea din aeroport, pasagerii erau debarcați în gara Constanța, autocarul urmând să-și continue drumul până la stația finală, Mangalia. Nu a fost cel mai greu drum pe care l-am făcut în condiții de iarnă de la București însă a fost cu siguranță cel mai confortabil. De ce spun asta? Pentru că nu a trebuit să conduc, pentru că autocarele sunt cu adevărat confortabile și mai ales pentru că știam că o companie și-a asumat răspunderea să mă ducă în siguranță acasă. Dacă la aterizarea pe Otopeni pasagerii zborului au aplaudat piloții, și la sosirea la Constanța, după 5 ore de atenție maximă, de condus în condiții extreme de zăpadă, gheață și la temperaturi exterioare de sub -10˚C, cei doi șoferi Simpa Trans meritau și mai multe aplauze!

La finalul acestei aventuri rămân doar câteva concluzii:

  • Pe tot traseul nu am întâlnit între orele 19.30 – 00.30 decât vreo 7 mașini de deszăpezit, în condițiile în care nu ningea, nu viscolea și niciun metru, din cei 250 km de stradă nu era curățat cum era normal să fie;
  • Așa cum se observă din poze, este posibil ca punctual, pe anumite zone să fi existat probleme cu zăpada, însă imaginea creată de persoanele din spatele biroului și calculatorului este una mult exagerată;
  • Felicitări șoferilor care au rezistat cu stoicism diverselor întrebări aberante sosite din partea călătorilor;
  • Transport de la Constanța spre București și retur fac multe firme vara însă doar cei mai buni merg să-și recupereze pasagerii atunci când aceștia sunt în situații extreme. Felicitări Simpa Trans pentru faptul că ai reușit să aduci în siguranță pasagerii atunci când nimeni nu credea că se poate ajunge la Constanța.

2 thoughts on “Cum am ajuns de la Otopeni la Constanța cu autostrada închisă

  1. Daca tu ai facut 5 ore cu autobuzul eu am facut 4 ore cu trenul. Si era scaunul un pic mai mare, am stat intins :)

Lasă un răspuns

Nume
Email
Site web

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.